Arhivă pentru Februarie, 2014

De curând am dat peste un video foarte interesat de la TED.

http://www.ted.com/talks/yann_dall_aglio_love_you_re_doing_it_wrong.html?utm_medium=on.ted.com-static&utm_campaign=&utm_content=awesm-publisher&utm_source=facebook.com&awesm=on.ted.com_YannDallAglio

Și am rămas surprins plăcut de câte puține cuvinte poate folosi omulețul ăsta în a  descrie dragostea așa cum a fost odată, cum e acum și cum poate fi în viitor.

Am ajuns în punctul în care putem spune că tindem din ce în ce mai mult spre un materialism exagerat. Ne luăm mașini scumpe, haine de firmă, facem n tratamente, mergem la sală, etc. numai ca să impresionăm și să ne simțim adorați. Ok, poate adorați e mult spus, să începem cu plăcuți. Dar de ce simțim nevoia de a fi plăcuți? De ce trebuie să suportăm noi psihic și buzunarele noastre un gol mare doar pentru acest sentiment? De ce trebuie să căutăm așa ceva la oameni pe care nu îi cunoaștem? Cine sunt ei a spune dacă eu sunt sau nu plăcută?

Pentru că suntem „defecți”, aș spune eu.

Acum nu mă înțelegeți greșit. Cu toții suntem defecți mai mult sau mai puțin, dar în postul ăsta ne referim strict la partea de a fi doriți.

Am ajuns într-o perioadă în care dăm banii pe tehnologie și pe obiecte inutile, pe de-o parte, numai pentru a ne arăta „importanți”, cum credeam odată, acum să spunem „doriți”.

Eu sunt de părere că nu avem nevoie de așa ceva.

Telefonul trebuie folosit doar pentru funția lui de bază. O mașină la fel. Hainele la fel. Am ajuns să uităm de nevoile noastre primare și să băgăm bani în companii fără să ne mai dăm seama.

Ca rezoluție pe anul acesta, am ales (și spun bine) să nu mai fac achiziții noi de orice fel decât dacă am nevoie de ele. Am telefon. Am haine. Nu am mașină, dar există mijloace de transport în comun.

Omul s-a născut fără toate acestea, de ce trebuie să băgăm bani în așa ceva, din moment ce nu sunt o nevoie primară? (excludem îmbrăcămintea, că totuși, ar fi cam ciudat să mergem pe stradă goi, deși pentru unii nu ar fi o problemă :)) ). Am n haine vechi de ani de zile care arată impecabil. Aici intervine cât interes ai tu în ele în a le menține în starea în care le-ai cumpărat. Evident, trebuie să te ajute și materialul, dar poți să faci și tu o selecție de genul ăsta când te duci să îți iei ceva.

Când vine vorba de dragoste, ne-am cam dat peste cap sistemul nostru valoric. Din povești, și mai rar pățite situații, exista perioada în care băiatul aducea o floare culeasă de pe câmp unei fete și ea se bucura. Câteodată nu e nevoie de flori, e necesară numai prezența lui și un zâmbet, o palmă care să atingă fața fetei și gata. Acum florile sunt cumpărate și tre musai să fie un ditai buchetul. Și de un anume fel. Și de o anume culoare. Și de la un anume magazin. De ce? Că tot se ofilește. Ah, am uitat, fătuca tre să se mândrească cu ce a primit și să înceapă o serie de bârfe.

Anul acesta, mai mult pe parte de dezvoltare personală și ca un mic imbold de a oferi încredere în oameni și zâmbete largi pe față, mi-am propus să spun lucruri frumoase despre oameni frumoși. Frumos în sensul de sub pielea individului. Dimineața e cel mai frumos. Am primit și eu la rândul meu complimente, și am dat constat, de când mi-am propus să fac asta, că este un sentiment mai mult decât plăcut. Îți pune un zâmbet pe față de nu se poate șterge cu absolut nimic. Și parcă radiezi. Sunt anumite persoane care arată criminal prin defectele care le au, sunt anumite persoane care au o atitudine frumoasă și demnă de urmat, sunt anumite persoane care au voci incredibil de plăcute, sunt anumite persoane care au o talent al lor ce îi face frumoși, și vreau să fie conștienți de asta și să exploateze la maxim acea „valoare”.

Plus de asta, hai să ne gândim oleacă. Dacă cineva îți face un compliment, ceea ce în ziua de azi mai rar găsești și poate fi confundat cu flirtul, nu te simți oleacă mai bine în pielea ta?

O tanti într-o zi mi-a spus că îmi stă genial cu părul albastru. O altă tanti cu care am stat la un fum în fața teatrului mi-a spus că i-a făcut mare plăcere să stea de vorbă cu mine că a mai învățat ceva și de la mine, și mi-a mulțumit în repetate rânduri și mă salută de fiecare dată când mă vede. Este un sentiment că ai făcut ceva bun, este un sentiment plăcut, un sentiment de dragoste până la urmă.

Iubesc diminețile, iubesc animalele, iubesc să ajut, iubesc oamenii frumoși și îmi iubesc bunicii. Sunt diferite tipuri de iubiri. Și un sentiment și mai plăcut e acela de a oferi fără a te aștepta la nimic. Hrană pentru suflet.

Ajunsesem să vorbesc cu o psiholoagă de nevoia mea acută de a ajuta oameni. Eronat, am fost dusă cu gândul că asta e o boală și că de fapt vine din motivul de a mă achita de nebuniile mele din trecut. Și spun eronat pentru că mi-a spus femeia că sunt o norocoasă că pot face ceea ce fac.

După cum spuneam acum câțiva ani, m-am schimbat radical, și încă mă schimb. Ar fi stupid din partea mea să spun, și mai rău, să cred, că nu o să mă mai schimb vreodată. Această schimbare nu a fost urmare niciunui șoc (cum ar putea spune unii), ci urmare unei alegeri personale.

De asta, tind să cred, că este vital pentru noi oamenii să facem alegerile care ne permit să ne simțim bine în pielea ce o avem și să putem pune capul pe pernă fără griji.

 

Hai să abordăm un subiect care deja face prea multe valuri.

2195_traditii_de_nunta_10

 

 

 

 

 

Nu sunt singura care observă treaba asta, dar vreau să bag un citat ce mi-o atras atenția și mi-a reamintit de ceea ce mi s-a întâmplat și mie:

„Observ o tendinta la persoanele din jurul meu sau cu care am avut contacte in ultima perioada: se inmulteste numarul casatoriilor care au loc la foarte putin timp (6-7 luni, maxim) dupa momentul in care cei doi s-au cunoscut. Fie e ceva in neregula cu aceasta tendinta, fie sunt eu de moda veche (lucru foarte probabil, avand in vedere varsta mea). Mai exista si a treia varianta, in care incepe sa intre in vigoare vorba potrivit careia daca nu te-a luat cineva pana la o anumita varsta (in general, acea varsta este jurul valorii de 30 de ani), atunci este ceva serios in neregula cu tine. Caz in care, sunt cea mai naspeta persoana de pe pamant.”

Să luăm cazurile acestea:

1. Persoanele care „se iau” după 6-7 luni de când s-au cunoscut.

Este ciudată treaba asta din simplul punct de vedere că după ce se iau există trei cazuri:

-o să se înmulțească cazurile de divorț;

-o să rămână împreună de dragul copilului;

-o să rămână împreună până mor.

2. Vorbele celor din jur „ai deja 27+, tu când te însori/măriți?”

Aici cred că este o problemă. O problemă a celor care apleacă urechea la convențiile sociale. Acum nu este o problemă cu privirea convențiilor sociale ca fiind un „guide-line” – dacă este privit doar ca un guide-line e numai bine, dar dacă este luat în considerare mot-a-mot e o problemă. Nu de alta, dar să luăm aspectul de normalitate care este diferit de la individ la individ. Nu mă înțelegeți greșit. Nu sunt adepta „fiecare după normalitatea lor”, pentru că asta ar însemna ca orice delict să fie normal, în opinia unora. Dar sunt adepta a „hai să gândim pentru noi și să nu facem pe maimuțele”.

Și acum pe cazuri concrete: eu.

Eu când aud că „am o vârstă și că trebuie să mă mărit”, nu prea plec urechea, pentru că omul ăla poate nu știe că eu nu am un venit stabil, eu nu am o casă a mea, eu nu am siguranța zilei de mâine.

Am 3 principii care trebuie luate în considerare când vine vorba de măritiș:

1. să am o casă a mea (pe numele meu, nu al meu și al partenerului) ca să pot să cresc copilul cu o siguranță că are unde veni când dă de greu.

2. să am un venit stabil care să îmi poată asigura traiul de pe o zi pe alta și +, mie, partenerului și copilului. Pentru că eu nu am siguranța că voi rămâne cu același partener toată viața, și vreau să știu că pot să iau scutecele alea nesimțit de scumpe bebelului.

3. să am certitudinea și siguranța că partenerul este într-adevăr cel cu care vreu să am un bebe.

Acum se poate observa mai sus că eu m-am referit strict la termenul de „partener” și nu la „soț”. Aici e altă chichiță să-i spunem. Consider că o căsătorie este necesară numai datorită convențiilor sociale și a instituțiilor cu care intrăm un contact numai după ce există bebe.

Sunt complet conștientă de faptul că pot avea un bebe cu un partener și fără să fie un certificat de căsătorie la mijloc, și sunt mai deschisă către acest aspect, decât al celui care necesită un act oficial. Ciudat, nu? Dar așa mi se pare mai ok. Nu am siguranța că acel partener îmi va fi alături „la bine și la greu”, așa că decât să mă leg la cap fără să mă doară, mai bine îmi văd de oalele mele de ciorbă.

Așa că, dragii babei, nu vă mai luați după ce zice unu și altul, și stați bine mersi în situația în care sunteți până când simțiți voi că este necesar sau nu a vă lua, și a face bebe.