Arhivă pentru Iulie, 2014

Servus, tu! Noah multă vreme o trecut…

Când sunt la muncă, îmi vin idei. Zău că așa e! Dar din lipsă de timp, ajung acasă și ciu-ciu își mai amintește de ce vroia să scrie.

Amu, să spunem noroc sau ghinion (depinde de care parte a baricadei vrem să privim), am ceva timp liber dat fiind că ieri mi-o dispărut un folder cu tot ce lucrasem. Demențial! Asta e! Ce să faci.

Cât timp programelul rulează în cautarea folderului pierdut, dau peste niște comentarii la un status al unui șau. Tipul zicea ceva legat de cărți. Bla-bla-uri and shit. Și două tipe comentau. Comentau în stil „hipster”, după cum fu. Adicătelea cu aere și mizantropism mai „cul” decât al celor trv metaliști. Și mi-o picat o teslă pe oole fizic neavute.

Da` ce e un “hipster”? Aparent, conform bibliotecii virtuale (să fim în top cu ce zicea șau ăla), ăștia îs printre noi de prin `90. Da` hai să cităm biblioteca:

“Subcultura este asociată cu muzica independentă, cu un simț al modei mai puțin aflat în lumina reflectoarelor, cu viziuni politice liberale sau independente, spiritualitate alternativă sau ateism/agnosticism și un stil de viață alternativ. Din media ei ar putea fi interesați defilme independente, reviste ca Clash, site-uri ca Pitchfork Media și unele părți aleTumblr.[3]

Ce căcat e muzică independentă? Aia pe care o face lumea la duș? Sau în garaj? Oh, wait! We don`t have a garage! We are bloody romanians! Românii nu au garaje. Au trotuare, spații verzi și piste de bicicliști pe post de garaje.

Treaba cu moda m-a lovit în meclă maxim. Ce înseamnă ce-o zis cine-o scris treaba asta? Adicătelea carevasăzică ca sâ înțiliegim șî noi așilia, no bun, am găsit în dulap 4 tipuri de țoale, le pun pe toate pe mine? Sau hai să fiu un curcubeu demn de parada gay? Sau hai să fac schimb cu hainele lu frati-miu/soră-mea (sex diferit decât cel al hipsterului) ca să fiu cul, trendy și la modă. Nu? Io știam să aștia îs pokemonii. Da`, no bun, așe să fie.

Spiritualitate? Ce spiritualitate? Cred în `mnezău numa când am nevoie? Sau cum? Asta mă depășește maxim, de nici nuș ce să zic…

Și stil de viață alternativ? Care e ală frăție? S-a dus cumva gloata de hipsteri în munți să trăiască acolo? Au început să facă căsuțe? Au început să se bage în agricultură? Au început să găsească metode alternative pentru lumină, apă curentă, deșeuri? Stai, ce? M-am lăsat purtată de val și am ajuns în spațiu. Ah, stai că am găsit! Au băgat biclele ca mijloc de transport, că busul “e prea mainstream”. Asta cred că e mai mult o treabă de jenu: ”De ce să impart io aerul meu de om cult și intelijent când pot să alerg ca un idiot printre mașinile parcate aiurea și să put când ajung la muncă?”, nu? Asta, așa fugitiv crăp-uită.

 

Nu era destul că aveam tocilarii, fotbaliștii, pițipoancele, cocălarii și roacherii. Nah, că trebuia să mai fie încă o categorie pentru ăștia care nu vor să se asocieze cu unul din grupurile de mai sus, că doar eticheta de “om normal” e prea “mainstream”.

Mă simt ca în curte la grădiniță când erau rămași pe dinafară, la jocuri, câțiva copchii, mai cu posibilități materiale, și se ofuscau și spuneau “lasă că îmi fac io jocul meu și o să îi chem pe ăia care vor să se joace cu mine, nu am nevoie de voi!”. Cam așa îmi sună și hipsterii ăștia. Niște copchii care un știu ce vor, da` vor!

 

Coae, înțeleg că ești un retard și că nu-ți plac etichetele, da ghici ce! Ai primit un “label” mult mai “cul” ca oricare, ăla de “Loser”, cu un “L” foaaarte mare. Să-l poți vedea mai bine, chit că ai ochelarii ăia de vedere cu ramele atât de mari că și străbunica ar fi geloasă.

 

Sunt în urmă rău, știu. Și cu subiectul, și cu “moda”. Ete fleoșc!

 

Da` pornisem de la comentariile fătucilor ălora. Văleu că ele au vre-o 20-22, și uit mereu că nu mai am aceeași vârsta ca ele acum. La naiba, că devin o babă. Da, da, revenind la comentarii. Ce m-a frapat și m-a „motivat” – să fim în ton cu hipsterii, e că băgau în oala cu hipsteri fumatul. Cu asta mi-o dat cu tesla-n oo, mi-o aruncat în cap un pian, mi-o călcat cadavrul mutilat cu tractorul (mașina e prea mainstream), mi-o violat toate orificiile date de mama natură, în exterior și în interior…să nu uităm mațele – că deh, una din fătuci e pornită rău pe grind gore keke meke, așa și pe urmă mi-o stins țigara în ochi. Să fie mai frumos așa. Un final tâmpit, ca și mâncătoria de aci.

Poi da cum așa, măi fetelor? Eu de ciutancă asociam fumatul cu chestii anti-sistem, in-your-face, roacheri nespălați, oameni cu vicii, pleaba nenorocită de viață. Și voi îmi trântiți cei 12 ani de fumat în față, că fumatul amu e asociat cu hipstereala asta? Ok, nu pot să accept așa ceva, și ca să mă dreg, tre să spun:

-hipsterii nu fumează. E ceva nașpa fumatul, și ei îs prea culți că fumeze.

-dacă hipsterii fumează, o fac așa…la șou, de fiță.

 

Pentru mine nu există hipsteri. Dacă e să folosesc cuvântul „hipster”, o fac numa în cazul în care văd unu care chiar e hipster. În Constangeles, e cam imposibil să nu dai peste vre-unul. De asta pentru mine e ceva “regular” – ca să fim ”cul, trendy și la modă”.

Pentru mine există numai categoriile de mai sus + “oamenii prea cul pentru noi ăștiălalți”. Si prin „ăștiălalți” mă refer la catgoriile de mai sus. În categoria de “OCNĂ” intră hipsterii, veganii (ăia nașpa, frate, de ți-ar băga pe gât mâncărurile lor și nu țin la glume de vegani) și munciștii.

Munciștii îs genul ăla de persoane care îs prea ocupați cu munca, de niciodată nu au timp să iasă cu tine. Dar își fac timp de sport și să iasă cu “lumea bună” (adică oamenii cu bani). Cu tine nu o să iasă, că tu nu ai bani. Sau de la tine nu au cum să primească pupături în cur, că tu ai coloană vertebrală și-l scuipi în ochi dacă face ceva nașpa. Nu, ei o să aleagă să iasă cu lumea bună.

Îs “fun” toți ăștia, numai că se înmulțesc prea mult și prea repede. Din păcate, tind să cred că îs ocrotiți de lege, că altfel sigur ar fi unu în stare să bage ceva în ei să facă poc. Ca porumbeii pe laxative.

 

Hai, că mi s-o terminat timpul….progrămelul e gata cu recuperatul datelor.

V-am pupăcit, nebunaticilor! *piți mode*

 

Ahem, haida baftă!