Arhivă pentru Martie, 2014

E pueril să spun că „de ceva vreme văd că oamenii din jur se schimbă”, deși așa aș fi vrut să încep acest post. Să spunem că încă sunt naivă că mă încred în oameni, dar încă sper. Naivitate, inocență, cum vreți să îi spuneți, eu încă asta cred că există.

Vroiam să discut despre umanitate. În sine. Ca idee. Ca fapt în sine.

Văzusem un video destul de emoționant:

http://www.wimp.com/winningticket/

Și îmi aduceam aminte de poza asta:

10740_595545223860908_1865100411_n

Și cum să nu mă gândesc la vorba aia: „mila e pentru câini, nu oameni”?

E crunt când ne gândim a faptul că în ziua de azi o prietenie este bazată pe interes. Vorbeam zilele trecute cu o prietenă despre treaba asta. Și cel mai urât fapt este că după ce termini cu școlile și te angajezi, te schimbi total. Ca om, ca gândire supra vieții și mai ales asupra oamenilor. Este crunt să văd atâta răutate la locul de muncă și mă șochează să aflu că persoanele din jurul meu ce dau dovadă numai de interese au familii și sunt capabile de iubire. Și revin la vorba unui tovaraș „dacă ne mâncăm noi de cur ca între colegi, ce să mai zici de clienți?”. Și cam așa e. Dacă nu dăm dovadă de colegialitate la locul de muncă și mereu există mâncătoria asta de căcăt, și pupi acolo unde te caci, ce să mai zici de atitudinea față de străini (aka oamenii din jurul tău)? Eu încă trăiesc în bula mea magnifică. Consider, și susțin, că bărbații sunt mai răi ca fumeile, deși ele și-au făcut renumele de a fi „cu gura mare”. Mă minunez de ce aflu, ce aud și ce văd. O polaritate atât de excesivă, și care nu poate fi decât dăunătoare pentru cei din jur, dacă nu și penntru cei ce o aplică. Dar, din nou, mă gândesc că poate o fi o stare de moment. Că poate nu e așa în realitate, în viața de zi cu zi, în afara muncii. Caut scuze pentru persoane care nu merită. Și nu fac bine deloc. Sunt conștientă de treaba asta. Dar sunt optimistă. Și cred în bunătatea omului.

E ciudat să ai prieteni care nu te sună să te întrebe ce faci, cum ești și ce mai e nou în viața ta, ci dacă îi poți ajuta cu una cu alta. E și mai crunt să încerci tu să fii persoana bună și ceilalți să te considere ciudat și mai mult, să te îndepărteze de ei pentru că nu ești pe interes, și „poate ai ceva de ascuns”. Din cauza asta am văzut că oamenii îs mai reticenți când vine vorba de alesul tovarășilor. Dacă ești interesat de o persoană, așa cum e ea, pentru o posibilă tovărășie, ești considerat ciudat și automat îndepărtat.

O să ajungem în curând să suspectăm pe cei din jur pentru orice. Era o vorba ce tot circula pe net „am ajuns în vremurile în care politețea este confundată cu flirtul”. Și e adevărat. Până și eu am observat că mai fac treaba asta. O să ajungem să ne petrecem bătrânețile singuri, dat find că nu mai avem încredere unul în altul. Și mă refer a încrederea oarbă, înțelegere și mai presus de toate, acceptare celuilalt așa cum este. E inutil să mai repet faptul că a încerca a schimba persoana de lângă tine așa cum vrei tu este o prostie, pentru că asta ar însemna că s-ar transforma întrutotul altă persoană decât cea de care te-ai îndrăgostit.

Și nu e vorba numai de persoana de lângă, ci și de tovarăși, și mai mult e atât de noi înșine.

Când ne vom schimba oare mentalitatea? Când vom ajunge să ne ajutăm reciproc fără a avea așteptări materiale sau „plăți în natură”? Când oare ne vom considera egali? Când vom trăi după principiile noastre și nu ale unora morți deja?

Viața e mult prea scurtă, mai ales la ce vremuri trăim.

Și ca încheiere, o vorbă bine spusă (cei drept de către unii morți, dar petru care merită să aplecăm urechea): „Live fast, die young. „

Anunțuri