Câinii și Tomata

Dat fiind că aceste subiecte au fost peste măsură discutate, dezbătute și bătute, am zis hai și io să mă bag ca musca-n lapte, că așa îmi șade bine.

Și să începem cu primul subiect:

 

1. Copilul mâncat de câini

Bunica minune nu are dreptul să se numească „bunică” din moment ce nu are grijă de nepoți. Cum să lași în România, într-un parc plin de câini și de străini care mai de care mai cu moț, preț de „câteva clipe” copiii nesupravegheați? 

Când a venit presa la ea nici nu a schițat o durere. Și a relatat totul cu amănunte complet nesemnificative. 

Părinții de asemenea sunt ciudați rău de tot. Pe lângă faptul că au lăsat presa să filmeze un moment atât de zbuciumat în orice familie, au apărut la tv când celălalt copil era cu bunica mai mult decât protectoare acasa. Culmea e că au și spus că nu au avut timp să se ocupe de celălalt micuț. Poi cum să ai timp când tu apari la teve? 

Ca să nu mai spun de magnifica solicitare a mamei de a fi numit martir sau sfânt (că nu se hotărâse) copilul ei recent ucis. Cu ce drept faci tu asemenea solicitare? Cine ești tu să spui că pruncul tău a fost martir? Ceea ce i s-a întâmplat micuțului tău, după cum spune presa, nu e tocmai ok, dar nici să fie numit martir sau sfânt în baza faptului că în ochii tăi copilul tău nu a făcut nimic rău. 

Din propria experiență spun că pruncii îs cei mai nenorociți de pe pământ, răsfățați peste măsură și cu totul pe tavă. Nu sunt sfinți deloc. Că pe urmă ajung ca la adolescență fetele să devină curve internaute și IRL să și-o ia în cur, iar băieții de nu ajung să învârtă banii lu tata, o să ajungă să facă mișmașuri, numai că să atragă atenția. Așa că nu-mi spuneți mie de sfinți în ziua de azi. Or fi, dar foarte rar dai de ei. 

Cu privire la acest subiect o sa spun „pas”, nu de alta dar nu am vazut/citit/auzit nicio declarație de la copilul traumatizat, și încă cred că micuțul mâncat de câini e în viața naiba știe pe unde ascuns de părinți. 

Și spun pe final că singurii fără vină în această afacere în câinii. Oare dacă copchii erau în pădure după fragi și mure, am trimite vânătorii după lupi să le umple burțile cu pietre, că bunica îi neatentă și doarme în patul ei comfortabil? Eu zic să nu. Destul sânge nevinovat a fost vârsat pentru un copil ce nu și-a văzut de treabă. Destul sânge a curs pentru o cauză nefondată.

Nu o să intru în treaba cu „propune soluții pentru câinii vagabonzi! nu mai da vina pe bunică!”, că e mult de spus, și o să scriu cu altă ocazie. Taberele sunt deja formate, aștept să înceapă războiul. Ce am văzut până acum a fost numai primul glonț trimis „la oha”, ca invitație la război.

 

2. Tomata Alpină

Un subiect mediatizat peste măsură. Un subiect dezbătut de atâtea ori. Și un subiect atât de delicat că nici nu știi cum să te pronunți că niciodată nu e bine ceea ce zici că și sar hipsetrii pe tine. 

Am spus de n ori că nu voi participa la asemenea manifestări. Din simplul motiv că nu vreau asocierea cu orice fel de grup, indiferent de cât de „nobilă” e cauza. Fiecare individ are dreptul la propria opinie asupra oricărui subiect. Nu contest asta. Dar fiecare individ trebuie să gândească pentru el și să nu lase gloata să gândească în locul lui. Și spun asta pentru că nu toți cei care participă la aceste manifestări știu toate dedesubturile acestui proiect. Mă înșel? Faceți voi un sondaj atunci când vă mai întâlniți în nuș-ce piață și întrebați aleator pe oameni din jurul vostru ce înseamnă Roșia Montană. Să vedem cât de bine știu. Evident, că acum e mai puțin posibil să mai dați peste persoane care nu prea știu pentru ce fac asemenea „meeting”-uri, că proteste e prea românește. 

Eu sunt mai brută de felul meu și adopt vechea abordare: 1-to-1. Adică mă văd cu lume și încep de acolo discuțiile pro sau contra. 

Dat fiind că hipsterii îs peste toti, și ochelarii ăia cu rame groase fără lentile nu sunt de fapt de decor, o să fiu rezervată și amabilă în ceea ce privește cuvintele următoare:

Dacă e să murim de la proiect, o să întind mâinile să-i dau morții o îmbrățișare dulce, dacă e să fim un nou experiment uman, din nou – îmi îmbrățișez soarta. Dacă e să nu se pună în aplicare acest proiect, jos pălăria celor care au ieșit în stradă, și eu o să mă retrag în cochilia mea, sperând la o moarte dulce tuturor. 

 

Așa că „ai pup iu dulce, bă hipstere!” și vă las să mai gândiți și voi oleacă.  

😉