Archive for the ‘myself and I’ Category

Și cu ziua de azi am pus punct.

Nu o să mai fie „de la capăt” sau „getting back on the horse”. Mă opresc și aleg altă cale. Când încerci și nu îți iese, înseamnă că abordarea e greșită și tre recalculat tot drumul…așa că din dreapta fac stânga (sau viceversa – aviz pentru ăi mai politici de felul lor) și din nou la drum, cu doar o singură pereche de urme pe drumul lăsat în spate. Nici nu mai adun cioburile. Le las în urmă să se îngroape singure. Și încerc să le uit. Să uit tot ce a fost frumos și urât.

Întotdeauna am avut parte de asemenea puncte. Dificili sunt oamenii. Vor și nu vor. Se schimbă de la o zi la alta. Încearcă să facă ceva să iasă și daca se plictisesc sau nu mai au chef să se agite, o lasă baltă.

Deja am obosit.

Si din nou pun punct.

Romantici incurabili

Posted: Ianuarie 9, 2014 in me, myself and I, personagii

MeetStLouis1

Eu sunt o romantică incurabilă. Asta o știu toți apropiații mei. Sunt o persoană cu lipici dacă aș putea spune, și totodată sunt o persoană pretențioasă când vine vorba de persoanele ce le las să intre în viața mea. Dar când vine vorba de romantism eu mă gândesc la scene din Holiday Inn, Meet me in St. Louis, A Wonderful Life, Casablanca, Stardust, White Christmas și lista poate continua. 

Azi dimineață am primit o întrebare bună: „Oare am fi toți mai romantici dacă am vedea alb-negru?”. Inițial m-am frecat bine la ochi și am mai citit o dată, că nu ințelegeam. Nu am știut inițial la ce se referă. Am crezut că se referea la pasiunea mea pentru filmele alb-negru, sau la transparență, sau la vârstă, sau la perspectivă și tot așa.

Și ca să fie treaba bună, o să răspund pentru toate și niciunul, să fie mai cu moț.

Ca să fii romantic eu văd că ar tre să ai oleacă de empatie în tine, să te atașezi fără să vrei chiar de anumite persoane care poate nici nu știu că tu existi, să îți placă să faci mici „cadouri” – de toate felurile, sub toate formele (nu mă gândesc musai la un cadou cumpărat), să îți placă frumosul, să ai simțurile dezvoltate pentru frumos (și cțnd spun frumos mă gândesc până și la defecte, că și ele pot fi frumoase dacă sunt privire cu ochii care trebuie). 

Spuneam la un moment dat că „beauty is in the eye of the beholder” pentru că așa este! Degeaba eu găsesc frumoasă o femeie, dacă persoana de lângă mine nici nu o observă. Și spun femeie pentru că ea întrunește, sau întrunea mai bine zis – mai rar acum – tot ce e frumos. Când spun femeie frumoasă mă duc cu gândul la o față angelică, niște ochi cuprinzători, un năsuc abia ieșit ca ghiocelul după prima zăpadă, buze bine conturate, un gât subțire ca de lebădă, un corp ca de viespe și un păr atât de bine aranjat că pare dezordonat. Încheietura mâinilor să fie subțirică, gleznele la fel, umerii să iasă în evidență și să fie somptuoși. Un mijloc pe care toți ar vrea să îl cuprindă cu mâinile și când îl cuprind parcă să-mi scape printre degete. Și tot așa. Și îmi pare că am descis-o pe „Miss Esther” – Judy Garland. Pentru mulți, ea nu este deloc frumoasă. Dar pusă într-un context care trebuie, arată criminal. 

Ca să fii romantic nu trebuie musai să vezi totul alb și negru. Nu trebuie să nu vezi liniile gri din mijloc. Mă gândesc că până la urmă cu toții suntem romantici dacă suntem puși cu persoana care ne face să fim romantici. 

Să fim sinceri, romantismul vine din frumusețe, bunătate și liniște. Spune liniște că mă gândesc la seninătate, la un alb imaculat, la o mare atât de calmă și clară că văd și nisipul. 

Sunt mii de exemple care pot fi date pentru a exprima romantismul, dar să nu uităm în ce secol trăim, și să venim oleacă cu picioarele pe pământ și să vedem în jur că sub orice frumusețe există un amalgam de „urâțenie” (cu sensul opus celei de frumuseți exprimate mai sus). 

Mă gândesc că nimeni nu a devenit „mai bun” din propria inițiativă. Este atât de greu să fii bun și frumos că nu ai putea rezista nici o zi printre canibalii în costume. Urmare unor șocuri, traume sau șuturi în fund, poți vedea lumea cu alți ochi și poți alege dacă să devii bun sau rău. Dacă vrei să faci ceva sau lași totul să decurgă de la sine. 

Și e dificil să faci ceva, mai ales când ești singur pe lume, ca Remi a lui Hector Malot. Și este crunt să lași să decurgă lucrurile de la sine. 

În „Meet me in St. Louis” le regăsim pe Rose și Esther Smith. Rose e sora cea mare care a găsit că sunt lucruri mai interesante decât băieții la vârsta ei – adică vedem că se complace cu situația în care e, nu face nicio schimbare și pur și simplu așteaptă să vadă ce se va întâmpla cu viața ei. Esther pe cealaltă parte e fix cum spuneam mai sus, singură încearcă să facă ceva pentru starea ei. Ea se bagă în seamă cu băiatul pe care îl iubește, ea e hotarâtă că „azi o să îl sărute” și inconștient îl face să-i ceară mâna. E frumos, e incitant, e presărat de suișuri și coborâșuri, ușor de depășit dacă stâm să ne gândim. Dar dacă e să punem în aplicare nu știu câți ar avea curajul să facă măcar jumate din cât a făcut ea.

Totul pare atât de ușor când vine vorba de altcineva, dar când vine vorba de propria persoană nici măcar curajul de a spune ceva persoane pe care ni s-a pus pata nu avem.

Aici nu intră cei care au o pereche de „cohones” în plus. Că vorbim de romantici, care sunt timizi și speriați de bombe, care se fac mititei și roșesc mai tare ca o roșie. 

Așa că la întrebarea respectivă nu pot să dau niciun răspuns și totodată pot da mii de răspunsuri. 

Voi cât de romantici sunteți?

Şi da! Încă odată pe aceste plaiuri pline de pânze de păianjeni revin şi io să mai fac puţină curăţenie…deşi aia mai bine ar fi să o fac la mine în minte da nah…pas cu pas…doar eu sunt
1.imaginea perfectă a greieraşului ce bate la uşa furnicii
2.furnica în sine, dar dusă la extrem cu aprovizionarea…
evident că 2 bucăţi într-unu singur e perfect, îngrijorarea mea e să nu fie mai multe bucăţele…
Râdem, glumim…continuarea o ştiţi şi voi.

Și uite că așa a venit toamna. Greierașul din mine stă și cântă în sinea lui vrând să vină mai repede căldura. Furnicuța în schimb adună tot ce poate, vrute și nevrute, „să fie că nu se știe dacă vei avea nevoie vr-odată de ele”. Iar simbionu dintre cei doi face treabă, dar nu și cea care trebuie acum. Știți cum e: înainte de un examen te apucă curățenia, aprovizionarea, cititul cărților ce au rămas pe bară de atâta vreme, etc. Cam așa e simbionul ăsta pe care-l voi numi…ION. Tipic.

Cu morcovul bine înfipt și cu Ion de mână am stat mai toată vara frecând ca greierul menta, mușețelul și teiul, și acum parcă se simte cum vine valu din spate și nu știu unde mă va duce: ori în larg, ori la mal. indiferent de destinație, optimistul de Pichi din mine spune că la mal îi de preferat, da și de ajung în larg, știu să înot, deci nu-i bai.

A venit toamna, nu sunt frunze pe jos să te joci cu ele. Strugurii sunt mâncați de grauri, prunele au fost lovite de mană și uite că recolta se subțiază, astfel băgând în noi doze mari de Bear Grylls cu instinctele lui de supraviețuire, sperțnd ca iarna asta să fie oleacă mai docilă cu noi.

Și am zis da! când m-am mutat iarăși de data asta făcând un pas mare și de care sunt mândră.
Și am zis da! când mi-am luat angajamente și încerc să le fac să se adeverească. (E greu când ai timpu limitat.)
Și am zis să las de la mine să fie bine, că până la urmă mâncarea fufletului parcă e mai gustoasă decât cea a trupului. (Și nu, nu sunt religioasă). Good things come to those who wait. Și multe lucruri bune mi s-o întâmplat. Și dacă fac bine, binele se va întoarce. Încep să mă panichez totuși că prea tare ma axez pe…gen legea atracției. Că am un lapsus mai mare ca mine. Am luat-o prea tare cu universul și mă simt câteodată prea ca nea Tsoukalos, dar bine totuși că între timp mi-am găsit ocupații. Și de ceva ani stau pe bară cu subiectul ăsta.

Bine o zis cine o zis: cu cât știi mai multe cu atât ești mai trixt.

Deh, vorbit de toamnă totuși. Și cu ploile, și cu vîjurile, și cu mirosul hainelor împletite acasă e greu să nu fii oleacă trixt, sau după cum poftiți: nostalgici.

Așa că zis iarăși da! venirii toamnei.
Așa că hai să o întâmpinăm și să ne bucurăm de număratul bobocilor pe porțile școlilor!

image

Nu stiu de ce anumite persoane sunt atat de reticente in privinta relatiilor de amicitie…

De ce de fiecare data tu esti persoana care sa sune, sa invite in oras, sa traga de o prietenie, ca asa zisii de fapt ‘prieteni’ nu au timp sa sune. Iar cand te suna ca printr-o minune sa iesiti iar tu chiar nu poti, de ce persoanele alea inceteaza sa sune?

Asta e un mic detaliu ce deja nu ma mai deranjeaza. Ceea ce ma deranjeaza totusi e cand sunt acuzata pe nedrept de diverse chestii fara sa ma intrebe si pe mine de varianta mea de poveste….cu asta intr-un fel m-am obisnuit ca povestile veneau din partea unor persoane ce nu insemnau nimic pt mine, ba mai mult, nu aveam nicio tangenta cu ele…da sa fiu acuzata pe nedrept de un asa zis preten e urat de tot….di ghiciti ce….e si femeie…

Am zis io odata ca o sa renunt la a avea tovarese fumei ca ele is duse rau…da avand in vedere ca persoana respectiva a avut de asemenea un anturaj numai de baieti am zis ca o fi mai dezghetata, nu atat de nerabdatoare sa bage vorbe de cacao altora….

Sper sa se prinda intr-o zi cu soare, nu de alta da tot ea pierde si ar fi pacat…

De ce femeile sunt atat de reticente in a avea pretene fumei ce is de asemenea amice cu barbatii lor? Nu orice femeie din juru lor vrea sa puna gheara pe barbatu lor….
How paranoid can you be?

Asa ca am tras linie si nu mai imi fac pretene fumei…raman cu cele ce le am…:))))

Mda, uite ca amu am decis sa scriu si io cateva randuri, asta asa inainte de OCS.
Nu am murit, inca ma zbat prin mocirla. Deh, e perioada dinaintea licentei si cred ca unii din voi stiu ce inseamnna asta. Vai de curu meu!
Daca ma credeti pana si sambetele tot la scoala sunt cu proiecte in fata. Dar nah, o sa trag tare si o sa mai dau si pe aici din cand in cand, nu numai din gand in gand…

Asta e asa ca un update.

O sa incerc sa`mi fac vreme sa mai bag cate un articol ceva si pe aici…
V`am lasat dragii mei, e sambata seara si unii din noi vor sa socializeze si la o bere, doua, trei….
Dixtractie faina!

M`a apucat nostalgia. Am dat pe facebuci peste o persoana foarte importanta pentru mine. O persoana ce mi`o deschis orizonturile in materie de muzichie acu ceva ani buni. De atunci i`am ramas recunoscatoare. De nu era ea eu nu eram ceea ce sunt acuma.

Acu 8 ani eram no soul. Acu 8 ani era o mare controversa intre terevisti si pokemoni. Acu 8 ani exista forumul bestial. Acu 8 ani dadusem peste o mare de oameni ce vroiau a fi cineva, se zbateau sa se faca remarcati. Si eu eram una din persoanele respective. nu prea le aveam eu cu industrialul in perioada respective, dar stiu numa ca ma atragea fara un motiv aparte. Ea a observat asta si intr`un fel m`a luat sub aripa ei introducandu`ma in acea lume a neconventionalului. Am prins gust, am aprofundat, am invatat si am inteles.

Tin sa mentionez ca atunci eram prinsa in vraja black metalului. Eram la current cu aproape tot ce se intampla in aria respective. Ei bine, dar cand m`am intors spre o alta mancare de peste am incercat sa le imbin. Nu a mers. Ma intorsesem pe meleaguri negre cunoscute. Dar nu`mi pria. Asa ca am incercat o alta abordare. Am incercat sa privesc lucururile dintr`o alta perspectiva. A abordat alte genuri. Am trecut prin abienturi, prin techno si d`alde tech. Mi`o prins bine. Am aflat care imi era pozitia. Am incercat sa caut ceva ce`mi impartasea ideile (de zic ideologie e prea mult si deja o dam in utopii) si am dat peste neofolk si martial.
Ajunsesem sa nu ma mai satur de asa ceva. Cautam mai mult. Ajunsesem sa intru in post rock. Deja intram in alte prajituri si nu ma saturam. Asa ca am revenit pe felia Triarii si ORE. Si am ajuns la un stop mare si rosu in fata mea. Din ‘ideile’ muzicii, am ajuns sa caut mai mult in d`alde viata de zi cu zi. Am avut ocazia sa intru mai adanc intr`o lume de care ma temeam la inceput asa cum se teme orice om de necunoscut. Dar, evident, ca am regretat mai apoi. Neavand ocazii prea multe in ultimii 2 ani am ajuns sa ruginesc la capitolul eu si lumea.

Poate ca faptul ca am regasit`o este un semn ca tre sa ma reapuc de ceea ce doresc si dupa care ard sa aflu mai multe.

Pot sa va zic clar, ca am si eu o limita, asa cum au toti oamenii, diferenta este aceea ca eu nu ma voi opri pana nu o voi atinge sau chiar depasi. O viata avem, nu? De ce sa nu profit de ea? Si stiti ce ma inspaimanta cel mai tare si ma excita in acelasi timp? Faptul ca nu`mi cunosc limitele si ca sunt in stare de orice.

So this is the beginning of my end. Be in your gard because Hell is about to get loose.

Inca nu am vazut in ziar ca`s data disparuta, ceea ce zic io ca`i bine. Amu nush de voi ce ziceti.

Da, am cam neglijat partea asta de net. Deh, facebucile imi ocupa cam o buna bucata de timp, timp ce il alocam de fapt si de drept studiului pentru articole.

Dar azi am zis ca tre sa zic macar ca i`m still alive and kicking!

Evident ca am revenit in camaruta mea cu multa furie datorata neintelegerii. Cum se explica asta? Poi sa`mi spuneti voi cum explicati faptul ca inca exista ipocrizie, minciuna, lipsa de bun simt si bunatate, in mare, lipsa de umanitate din partea corpurilor ce umbla hoinare pe strazi?
Daca reusiti sa raspundeti sa ma faceti si pe mine sa inteleg treaba asta, ca sincer, io nu o pricep si`mi vine sa smulg capetele cadavrelor umblatoare.

Da, trecand peste asta, mai zic ca zilele astea pe langa facebucile alea am stat si am lenevit, de fapt am recuperat somnul, si m`am uitat la filme. Filme ce le`am vazut de n ori dar asta e cand ai o conexiune oferita de o companie de telefonie mobila. Asa ca prin invatatul la ceva materii am tras cu geana pe ‘the hills have eyes’ 1 si 2, ‘house of 1000 corpse’, ‘lotr’ 1 si 2, nu de alta da nu`mi mai citeste dvd`urile porcaria asta de dvd writer, si multe alte filme. In principal m`am axat pe serii si episoade (da, sa nu uitam de star trek – deep space 9).
Si printre gene am observat ca nu prea ma mai atrage nimic. Ieri de exemplu am vazut ‘case 39’ si ‘tangled’. Dude, that`s caca-pupu! Adica ‘tangled’ e film de duminica, sa te uiti cu nepotii/copiii, iar ‘case 39’ l`am urmarit pana la capat pentru ca vroiam sa vad de fapt si de drept cum arata fatuca aia. Nu de alta, dar a fost previzibil din primele 10 minute. Dude, i`m sick of that!

Am asteptari oarte mari de la ‘Zeitgeist 2’. Chiar sunt curioasa ce si cum o sa fie. In rest sincer nu prea am vazut un trailer care sa ma atraga si sa ma faca sa ma uit la un film fara sa`l ghicesc din primele 10 minute.
Desi [Rec] se afla in topul meu de filme must-see, tot a fost previzibil.

Eh, poate intr`o zi cu soare oi gasi si io un film care sa nu`l fi citit dinainte.

Daca stiti voi vr`un film care sa ma dea pe spate la propriu, va rog sa`mi spuneti.